';
side-area-logo

Home / AP ACADEMY

AP MODELS ACADEMY a început ca și o dorință a celor doi parteneri ai agenției cu același nume. O dorință de a putea oferi o educație mai aprofundată pentru viitoarele talente din lumea modellingului, dar și pentru toți tinerii de la 5 ani în sus.

Am ajuns la concluzia că această academie este benefică atât tinerilor care își doresc o carieră în modelling, cât și celor care își doresc să fie mai încrezători în propria persoană. La aceasta contribuie toate cursurile pe care academia le are, deoarece un mers încrezător și corect sau învingerea tracului  în fața camerei au un impact imens asupra celui care a învățat să stăpânească aceste noțiuni. 

Un alt lucru foarte important pe care academia pune accent este învățarea tehnicilor de pozat, care sunt folositoare atât unei persoane care își dorește o carieră de model, cât și unei persoane  care  vrea să-și îmbunătățească imaginea, pentru diferite evenimente din viața acesteia (fotografii pentru albumul clasei, ședința foto pentru majorat, sau chiar pentru shooting-ul „trash the dress”  al mireselor). De asemenea perfecționarea tehnicilor de pozat, aduc un foarte mare aport persoanelor ce activează în mediul online, care este într-o continuă dezvoltare.

Toată programa academiei, începând cu clasele de postură estetică sau nutriție și terminând cu cele de îngrijire personală și sport, a fost concepută pentru a crea un stil de viață sănătos și încurajarea unui aspect natural al corpului.

La absolvirea academiei AP Models Academy, pe lângă book-ul digital, se poate achiziționa contra valorii de 100 euro și book-ul fizic (printat).

Toți studenții academiei vor avea profil pe site, profil pe care  îl pot folosi ca și portofoliu de prezentare (book). 

Programă detaliată:

  • Lecții de pozat și atitudine în fața camerei, 20% parte teoretică și 80% practică
  • Istoria modelingului
  • Catwalk,  15% partea teoretică și 85% practică
  • Comunicare și lucru în echipă
  • Pregătire pre-Casting și pre-Job
  • Postură estetică a corpului
  • Nutriție și sport
  • Îngrijire personală
  • Machiaj, freză și stil vestimentar
  • Etică
  • Fotografie de modă
  • Comercial 
  • Etapele de pregătire ale unei ședințe foto profesionale
  • Ședințe foto pentru book-ul de model

Și nu în ultimul rând precizăm că tinerii cu cel mai mare potențial au oportunitatea semnarii unui contract de exclusivitate cu agenția AP Models Management.

Acest modul intensiv se desfășoară pe o perioadă de 12 săptămâni, tariful este de 1.500 lei, poate fi achitat integral sau în două rate.

SĂPTĂMÂNA 1

JOI – History of Modelling
SÂMBĂTĂ – Lecție de pozat

SĂPTĂMÂNA 2

JOI – Make-up – Hair
SÂMBĂTĂ – Catwalk

SĂPTĂMÂNA 3

JOI – Lecție Pozat
SÂMBĂTĂ – Test Shooting

SĂPTĂMÂNA 4

JOI – Catwalk
SÂMBĂTĂ – Actorie și etică

SĂPTĂMÂNA 5

JOI – Curs îngrijire personală
SÂMBĂTĂ – Pregătire pre casting și pre job

SĂPTĂMÂNA 6

JOI – Lecție pozat
SÂMBĂTĂ – Catwalk

SĂPTĂMÂNA 7

JOI – Styling
SÂMBĂTĂ – Lecție fotografie de modă

SĂPTĂMÂNA 8

JOI – Nutriție și sport
SÂMBĂTĂ – Catwalk

SĂPTĂMÂNA 9

JOI – Lecție pozat
SÂMBĂTĂ – Catwalk

SĂPTĂMÂNA 10

JOI – Commercial
SÂMBĂTĂ – Catwalk

SĂPTĂMÂNA 11

Shooting două zile

SĂPTĂMÂNA 12

JOI – Examen
SÂMBĂTĂ – Festivitate premiere

Alina Gheban

Alin Puichita

Alina Gheban, fost model al cunoscutei agenții Elite Model Management, pasionată de artă și de frumos. La doar 14 ani și-a început cariera de model, pe parcursul căreia a prezentat pentru mulți designeri români precum Liza Panait, Cătălin Botezatu, Adrian Oianu și pentru mulți alții pe plan internațional, în China și Turcia.

A apărut în mai multe publicații de modă, printre care Femeia, Unica și Altfel Magazine. De asemenea a făcut parte din distribuția videoclipurilor unora dintre cei mai cunoscuți artiști autohtoni precum Inna și Nane.

Un factor esențial este mediul din care provine Alina și anume cel artistic, aceasta fiind absolventă a Liceului de Artă, pentru ca mai apoi să continue cu Facultatea de Arta, secția Design Vestimentar, facultate unde a studiat clase extrem de bine interconectate cu modellingul, precum anatomia artistică și fotografia de modă.

De asemenea un rol important îl joacă și faptul că Alina este fostă sportivă de performanță, ea activând în baschetul feminin încă de foarte tânără. Pe parcursul a celor 14 ani a reușit să devină multiplă campioană națională, din experiența ei dorim sa dea mai departe tot ce ține de etică, muncă în echipă și disciplină.

Alin Puichita, este fondatorul Agenției AP Models Management. Este fotograf profesionist de fashion și are o experiență de 12 ani în lucru cu modelele. Alin a fondat și AP Studio în 2013, proiectele sale sunt axate în general pe fotografie de modă și fotografie comercială.

În munca sa de fotograf de modă a lucrat pentru o mare parte dintre designeri autohtoni, dar și străini, fiind prezent la mare parte dintre festivalurile de modă din România, cum ar fi: Feeric, Bucharest Fashion Week, Romanian Fashion Philosophy, Arad Fashion Days, Timișoara Fashion Week și altele. Din toată această experiență va contribui la formarea tinerelor talente prin lecțiile de pozat și desfășurarea ședințelor foto profesionale.

Un alt rol important îl au și studiile din domeniu, Licența în Fotografie, cât și masterat în Fotografie și Imagine Dinamică, la ambele a parcurs domenii esențiale ce aduc un mare plus, să amintim câteva dintre ele: Istoria Artei, Istoria Fotografiei, Fotografie de Modă, Estetică, Anatomie Artistică dar și altele.  În ce ține de experiența didactică Alin a absolvit Modul Psihopedagogic, Nivel 1 și 2, care țin de lucru cu copii de clase mici, până la nivel universitar.

Image
Raluca